Paște Fericit!
Azi e Paștele, așa că mi se pare normal să spun și aici „Hristos a-nviat!”. Pentru că n-o pot zice fără să comentez ceva pe marginea subiectului, am să mă refer la ce se întâmplă la slujba de Înviere, în biserici. 
De cele mai multe ori, te lovești te o mare de gură-cască, așezați care mai de care mai deșirat și mai neinspirat. După ce trece momentul aprinderii lumânărilor, nu scapi de mulțime: se mută în biserică până o umplu la refuz, iar restul pleacă spre casele lor pentru a se bucura de ciocnitul copilăresc al ouălor.
În biserică, fiecare ține câte o lumină în mână: bătrânii clasicele lumânări, tinerii (prin tinerii mă refer la cei prea aproape de copilărie pentru a fi numiți adulți, dar prea „dospiți” pentru a fi numiți copii, un soi de adolescență nehotărâtă) binecuvântatele telefoane mobile. Avantajul celor din urmă e că nu riscă să te coloreze cu puțintică ceară topită. Pentru a fi corect, asta se întâmplă doar în cazul celor ce nu pot ține ditamai felinarul, folosind lumânările „vintage”. Anul acesta am reușit să merg la slujba de Înviere la o biserică din Topraisar (o comună de lângă Techirghiol, Constanța), o biserică mare (mai mare decât multe biserici bucureștene) și destul de veche. Merită vizitată! Lucrurile care m-au mirat: lumea care părea relativ avută și un cor bisericesc feminin, care mă speria cumplit (de multe ori te face să te simți fie într-o ecranizare a vreunui roman al literaturii clasice ruse, fie în vreun film de groază).
De asta e de preferat poate să mergi de Înviere la o bisericuță, într-o parohie restrânsă, aproape de casă și de vinul, ouăle înroșite și cozonacul promise de terminare postului. 
